Sigmund Freud, Psihopatologia
vieții cotidiene. Despre uitare, greșeli de vorbire, superstiție și eroare,
editura Trei, 2010
Problema actelor
ratate este una dintre cele mai interesante ale psihanlaizei lui Freud. Acesta
constituie tema cărții de față, tradusă din limba germană la Editura Trei.
Volumul cuprinde
douăsprezece capitole, fiecare analizînd dintr-un anume unghi fenomenul extrem
de complex al actelor ratate: Uitarea unor nume proprii, Uitarea unor cuvinte
din limbi străine, Uitarea unor nume și grupuri de cuvinte, Amintiri din
copilărie și amintiri-ecran, Greșeala de vorbire, Greșeala de lectură și
greșeala de scriere, Uitarea unor imprsii și a unor intenții, Apucarea greșită
a unui obiect, Acțiuni simptomatice și întîmpătoare, Erori, Acte ratate
combinate, Determinism – credința în coincidență și superstiția – puncte de
vedere.
Cu toții ne
amintim truisme ale psihologiei de bază: uitarea este un fenomen necesar, fără
de care nu am putea trăi sau am trăi foarte greu, întrucît e bine să scăpăm de
balastul de date pe care nu le mai utilizăm, ori de acele elemente care ne fac
rău (uităm mai degrabă evenimentele neplăcute
decît pe cele plăcute). Dar care este cauza uitării? Unul dintre cele
mai pertinente răspunsuri la acestă întrebare rămîne, fără îndoială, cel al
psihanalizei, mai exact al lui Sigmund Freud.
Ni se întîmplă în
viața de zic cu zi să uităm lucruri (nume, evenimente, ocazii) de care aparent
avem nevoie. În acest caz, există un motiv ascuns pentru care uităm și prin
intermediul psihanalizei trebuie să îl aflăm. Uităm în acest mod numele unei
persoane care tocmai ne-a fost prezentată (semn că poate nu o simpatizăm pe
noua noastră cunoștință) sau uităm că aveam de mers undeva (semn că nu doream
să facem respectivul drum) etc. În același timp, omitem silabe în rostirea unor
cuvinte, litere în scrierea acestora, obținînd un cu totul alt sens decît am
intenționat (semn că avem altceva în gînd decît am vrea să arătăm
interlocutorului).
Cartea abundă în
exemple sugestive din viața autorului ei, a unor cunoscuți sau chiar pacienți, astfel
că toată problematica expusă este pe îndelete valorificată și explicitată
cititorului. De cele mai multe ori, actele ratate, să zicem uitarea unui
cuvînt, ne trimit la un conținut refulat. Faptul că ne amintim un cu totul alt
nume decît cel pe care dorim să-l comunicăm interlocutorului (să zicem, numele unui
oraș ori al unui sculptor) ne poate duce
la un eveniment anterior, care ne-a marcat și pe care am dori să-l ștergem din
memorie. Uneori amintiri întregi, numite de Freud amintiri-ecran, substituie
amintiri reale din copilărie legate de anumite traume suferite, în orice caz
evenimente neplăcute și, de aceea, refulate.
În mod evident,
potrivit lui Freud nu există hazard la nivelul mecanismelor care constituie
viața noastră psihică, el fiind adeptul determinismului. La cauzele care determină
uitarea unui nume ori rostirea lui eronată putem ajunge doar cu ajutorul
psihanalizei. Inconștientul este fără îndoială real și nu știm în care ipostază
ar trebui să ne temem mai mult: că ne-ar rămîne iremediabil străin ori că se manifestă indirect, prin vise, acte ratate, gesturi
inexplicabile.
În viața psihică
nimic nu e arbitrar, nedeterminat (p. 288). Chiar atunci cînd ne gîndim la un
număr foarte mare, primul care ne vine în minte, la întîmplare, la o analiză
mai atentă vom descoperi că acesta are o profundă semnificație pentru noi,
pentru viața noastră, chiar dacă nu l-am ales în mod deliberat. Deși aruncat
neintenționat, acesta este, de fapt, determinat din inconștient (p. 289). La
fel atunci cînd greșim un nume ori în cazul oricărui alt act ratat, există o
motivație inconștientă pentru care am folosit acel nume și nu un altul.
Psihologia
abisală a lui Freud este o hermeneutică, insistînd asupra faptului că există
motive inconștiente incontestabile, fie că ajungem să le descifrăm, fie că
uneori nu ne e dat să le accesăm decît în mod eronat, fie că reușim să
construim interpretări complexe ale viselor
ori actelor ratate. Același mecanism prin care iau naștere visele (condensări
și formațiuni de compromis) stau la baza apariției actelor ratate: gînduri
inconștiente se exprimă în mod neobișnuit, prin asocieri externe, ca modificare
a altor gînduri (pp. 325-326). Ceea ce în mod conștient respingem (sentimente egoiste, de gelozie, de ostilitate, dorințe
imorale se manifestă într-o formă sau alta (vis, act ratat).
Diferența dintre
psihanaliză și superstiție ar consta în aceea că superstițiosul proiectează în
exteriorul său (presimțiri, vise profetice, experințe telepatice, manifestarea
unor forțe extrasenzoriale) explicații pe care
mai degrabă ar trebui să le caute în interior. Superstițiosul interpretează coincidențele (fapte aparent
inexplicabile, bizare) printr-un incident, în timp ce psihanalistul va face
referire la un gînd ascuns, la o motivație inconștientă. Pentru Freud există
coincidențe în realitate, dar nu există hazard psihic, pentru superstițios
invers, acesta din urmă crede în hazardul psihic. Orice acțiune
”întîmplătoare”, faptul că ne ”trezim” în alt loc decît am avut în mod
conștient intenția să mergem, nu este un fenomen al hazardului, ci o acțiune cu
intenție inconștient ce trebuie descifrată, interpretată.
În mare parte,
concepția mitologică despre lume nu este, potrivit lui Freud, altceva decît psihologie proiectată în lumea exterioară
(p. 305). Metafizica, în sensul de încercare de construire a unei realități
extrasenzoriale, trebuie transformată în metapsihologie, într-o psihologie a
inconștientului, care se ocupă de chiar înțelegerea motivațiilor inconștiente,
de ”cunoașterea” factorilor psihici și a relațiilor inconștientului (p. 305).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu