luni, 25 martie 2013

Magul care a schimbat vieti la Iasi


Am revăzut sâmbătă, 23 martie, la Opera Națională din Iași spectacolul Troienele, în regia lui Andrei Șerban. Evenimentul  a avut loc în urma decernării unui premiu de excelență regizorului Andrei Șerban, în cadrul Galei premiilor Radio România Cultural pentru anul trecut, gală aflată la cea de-a XIII-a ediție și care a avut loc la Teatrul Odeon pe data de 18 martie. Este vorba despre Premiul Lux Mundi.

Cu această ocazie, am găsit potrivit să scriu câteva rânduri despre magul care și-a propus și a reușit să schimbe viețile actorilor cu care a colaborat, dar, în special, pe cele ale publicului spectator, chiar aici, la Iași. În mesajul transmis de la New York, cu prilejul Galei de decernare a premiilor RRC, Andrei Șerban a rostit un mesaj tulburător, având ca subiect chiar problema schimbării omului prin teatru, pe care am avut-o și eu în vedere într-o  cronică la spectacolele domniei sale și pe care am numit-o edificare. Identificam atunci, cu referire la Indiile Galante, în regia lui Andrei Șerban,  trei tipuri de edificare, prin care se poate ajunge la o schimbare a omului prin artă, în particular arta teatrală pe care o am eu în vedere: morală, conversațională estetică. Atunci când istoria este recreată la nivel dramatic, pe nivelul cel mai adânc, am discutat despre edificare estetică, stadiu al edificării pe care consider că Andrei Șerban îl atinge în spectacolul menționat. În legătură cu Troienele, aduceam în discuție în cronica mea convingerea lui Nietzsche cum că lumea se autojustifică doar ca fenomen estetic, iar elinul, după ce asista la atrocitățile istoriei de pe scenă, ceea ce îndeobște numim ”fapt istoric”, fiind convertit artistic, era salvat de artă. O asemenea salvare am considerat că are în vedere astăzi  Andrei Șerban pentru oamenii care au avut privilegiul să-i fie contemporani și mă bucur nespus că ideile mi-au fost împărtășite.

Regizorul însuși a mărturisit în mesajul de mulțumire pentru premiul acordat că a avut intuiția aceasta, cum că rolul teatrului ar fi acela de a schimba viața oamenilor, accesând un nivel calitativ superior al vieții încă de pe vremea când era copil. Atunci când recunoaște că rolul sau funcția artei este aceea de a salva lumea prin artă, Andrei Șerban nu neagă naivitatea unei asemenea credințe. Însă ar putea fi vorba despre faptul că, atunci când teatrul atinge anumite performanțe spirituale, se convertește într-un alt tip de ”hrană” din care cei deschiși ori dispuși să o ”guste” se pot împărtăși. Aceasta este, condideră domnia sa,  ”misiunea  adevărată a teatrului”: a-l înălța pe om pe verticală, a-i modifica starea interioară, cu alte cuvinte a schimba vieți și a salva o lume în derivă.

Numai că acest lucru nu poate fi realizat decât de puțini aleși să convertească scena în magie și teatrul în religie! Și nu am în vedere aici nici teatrul iluziei asumat înainte de demitizarea teatrului operată de Brecht și nici teatrul ca și convenție artistică acceptată de spectator. Dimpotrivă, în teatrul lui Andrei Șerban scena devine locul cel mai real și mai autentic cu putință. Și acolo, în acel spațiu ororile dobândesc acea dimensiune estetică superioară oricărui alt mod al experienței umanului (ex. știință, filosofie, istorie, practică). Teatrul cruzimii devine teatru al celebrării, iar torturile ce se petrec sub ochii spectatorului sunt convertite estetic. Mai mult, un teatru sacru, aproape ritualic își face loc. E chiar ceea ce se petrece în spectacolul Troienele dacă avem în vedere cele două părți, diferite, care îl compun. Experiența unui spectacol semnat Andrei Șerban te invită să participi la un ritual, în același mod în care creștinii celebrează Paștele trăind patimile lui Christos pe Cruce și eliberarea de după.

Premiul RRC a fost preluat de Doamna Beatrice Rancea, managerul Operei Naționale Române din Iași, instituție care  a găzduit cele două spectacole magistrale din 2012 ale lui Andrei Șerban.  În mesajul de mulțumire, printre lucrurile frumoase pe care le-a spus despre Andrei Șerban, pe care îl consideră un geniu, care a purtat Opera din Iași într-o ”aventură extraordinară și unică”, ”de la agonie la extaz”, a mărturisit și ea cum a observat că viața artiștlor care au avut șansa să lucreze cu maestrul s-a schimbat uimitor.

Am revăzut spectacolul și am constatat că s-a conservat foarte bine, actorii au același entuziasm și trăiesc cu aceeași intensitate, vocile lor te absorb, te răscolesc, te redau existenței practice altul decât ai plecat să înfrunți Troienele. Experiența spectacolului a fost la fel de vie ca prima dată, numai că acum am avut răgazul să observ și unele detalii tehnice (deformare profesională), care mi-au confirmat încă o dată cât de mult îl admir pe Andrei Șerban și pentru minuțiozitatea organizării momentelor scenice, pentru precizia cu care a ales și gândit rolul luminilor, pentru forța pe care le-a imprimat-o actorilor în folosirea propriei voci și a unei  gestualități scenice remarcabile, care-i caracterizează stilul.

Apoi  pentru convingerea pe care ne-a dat-o tuturor că acolo înseamnă aici și că totul este posibil atunci când magul cu suflet de copil îți arată care e calea ta. Domnule Andrei Șerban, vă mulțumesc pentru că existați!

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2013/03/magul-care-schimbat-vieti-la-iasi.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu