Spectacolul Nu de gât s-a jucat
din nou în cafeneaua Maideyi, premiera
având loc la sfârșitul anului trecut, fiind prezent mai întâi în barurile din
Botoșani, de unde proiectul a fost importat înspre Iași. Textul aduce în prim
plan - fără a analiza, explicita, soluționa sau evalua - o serie de prejudecăți
și erori terminologice, devenind povestea unei farse cu semnul întrebării. Pe
lângă tematica de bază abordată (problema homosexualității), în spectacolul
propriu-zis mai intervine un factor – mimarea și testarea emoțiilor (intenție
de autor, preluată regizoral, dar propunându-și sau pretinzând să atingă
nivelul interactivității cu publicul).
Mizanscena nu poate aduce mai mult decât este sugerat explicit în text, în
materie de decor (doi tineri la o masă și două beri, poate încă alte două beri
ș.a.m.d). În ceea ce privește jocul actoricesc, se trece de la firesc/
naturalețe la dramatism exacerbat, uneori aproape nestăpânit, sursă principală
a comicului (Vlad Volf). Jocul lui Alexandru Dobynciuc este ceva mai
echilibrat, mai controlat. Improvizația intervine, atât în sensul unui spectacol de
bar tipic, dar chiar depășind această limită (prin exagerări și justificări). În
sală, un public tânăr, amuzat, distrat. Spectacolul este entertaining prin faptul că dintr-o poveste banală, atenția
spectatorului este întreținută da capo ad
fine, prin actualizările operate asupra scenariului, prin faptul că se
lucrează extratextual (regizoarea, persoana răspunzând de tehnic/ partea
muzicală – luminile nici măcar nu am pentru ce să le aduc în discuție -,
partenerele de scenă ale celor doi, cronicarul de teatru prezent în sală, fiind
implicați și completând scriptul –
jocul de-a farsa).
Povestea este în felul următor: doi prieteni conversează, unul pretinzând
că e gay; celălalt reacționează în
diferite moduri (de la intrigarea că află după o amiciție destul de îndelungată
la aluzii că ar fi putut fi chiar și el vizat/compromis etc., dat fiind
prietenia dintre ei doi. După care primul pretinde că a glumit. Bineînțeles că
nu mai este crezut, fiind respins ca prieten (”nu de gât” – gesturi amicale
firești sunt privite cu suspiciune). Spre a-i dovedi la final că nu este așa și
că, într-adevăr, a fost o farsă, pretinsul homosexual se îndreaptă înspre o
fată din public (situată pe primul scaun de la bar), pe care încearcă să o
sărute pe gură. Interactivitatea cu
publicul ar fi putut dura mai puțin, însă nevoia de senzațional a fost lăsată
pentru ultimul moment. Fata nu a intrat în rol (nu a răspuns la sărut și-și
ținea buzele lipite), a fost real surprinsă, lipsită de orice emoție, la final
a luat chiar un șervețel de la bar și și-a șters buzele. Personal, soluția
regizorală la care s-a apelat mi s-a părut puerilă, atât la nivel spectacologic
(nu avem de a face decât cu o simulare de interacțiune cu publicul), cât și la nivel logic – a încerca să săruți o persoană
de sex feminin în public nu dovedește orientarea sexuală a unei persoane. Și
nici măcar modul în care răspunde cineva din public la o asemenea acțiune nu
dovedește nimic. De aceea, această trecere ilicită de la o interactivitate simulată (probabil actorul știa cine
este respectiva persoană) la o posibilă testare exagerată a emoțiilor mi s-a
părut de prost gust (dincolo de orice critică de spectacol, referindu-mă strict
la gestul în sine).
Am rămas datoare cu unele considerente privind prejudecățile și
terminologia. Dar nu în ultimul rând, vizând logica din conversația celor doi. Voi
atrage atenția asupra câtorva elemente doar. Inițial, parcă am viziona vreun
episod dintr-un altfel de ”Totul despre sex”, numai că primele poante (cele
despre electricitate și sex) nu sunt deloc reușite. Terminologic, se folosește
”misogin” pentru ”mizantrop” (nu se creează nici un comic de limbaj), iar a
argumenta că nu ești gay (dat fiind că nu ai gesturi efeminate), prin faptul că
nici bărbații heterosexuali nu au ”gesturi feminine pentru că se culcă cu
femei” mi se pare stupid, dacă nu chiar absurd (chiar dacă intenția este de a
contura un caracter naiv/intrigat/exasperat). Mai departe, trecând la
prejudecăți, semnalez următoarea eroare: numai un homosexual, văzând doi
bărbați împreună în calitate de prieteni, ar putea crede că aceștia ar fi gay (exemplul cu mersul la cinema). Din
nou, e vorba de caracterul naiv jucat. Ar mai fi și unele adevăruri, pe care nu
le elucidez acum, din nou duse la limită din motive de conturare a unor
caractere: o persoană, având o orientare sexuală diferită, ar putea stârni cu
atât mai mult atenția unei persoane de orientare inversă (exemplul cu
lesbiana); într-un alt context, chiar și aceasta ar putea fi o prejudecată. Răsturnarea
argumentelor apare adeseori drept interesantă în logica discursului: bunăoară, o
femeie preferă să stea cu cineva care ”nu îi face nimic”, din considerente de
siguranță (anterior fiind folosit și argumentul invers – intimitatea este
preferabilă). Dar, dincolo de interpretarea actoricească ok, de trecerile imprevizibile de la naivitate la insinuare (Dan) ori
de la complicitate la negare (Alex), de sensul distractiv al show-lui și, dat fiind că nu există un
mesaj strict, nici subtilitate, că subiectul adus în discuție nu e raportat la
societatea actuală, la nevoile publicului de a-și clarifica/forma/estima unele
convingeri proprii, mă întreb: Care a fost miza acestui joc de-a farsa?!
(Nu de gât, de Mihai Ignat,
regia: Lenuș Teodora Moraru, distribuția: Alexandru Dobynciuc, Vlad Volf, Maideyi, reprezentația din 19 martie,
ora 19, premiera: 15 decembrie 2013)
Dana Tabrea
http://dyntabu.blogspot.ro/2014/03/jocul-de-farsa-prejudecati-terminologie.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu