Totul este regie

 Florin Caracala a conceput la Iași un performance interactiv multimedia, susținut de mottoul: ”Totul este regie” – un spectacol detașat. Prin conceptul de detașare înțeleg capacitatea înstrăinării conștiente a omului de propriul ego, de emoții și gânduri, eliberarea de dorințe și temeri, de atracții și idiosincrazii. Printr-o asociere tacită la o rețea de socializare devenită mod de a fi al omului actual (facebook), spectatorii conectați experimentează această stare de detașare. Susțin ideea de detașare modalitățile de lucru pe care se mizează (proiecție și video mapping), detalierile de mare rigurozitate în construirea cadrelor simultane sau succesive, justificările care însoțesc respectivele detalieri regizorale, folosirea unui ton spectacologic neutru, sobru, lipsit de emoție.

Preocupat de raportul dintre cele trei instanțe temporale (trecut/prezent/viitor), Florin Caracala imaginează trecutul personal al cuiva care trece drept reprezentant al spectatorilor (profil facebook: Răzvan Găină, pe al cărui timeline proiectat se derulează în direct o suită de acțiuni extravagante, susținute din public și moderate de Andreea Spătaru), în același timp, impunându-se evenimente istorice, începând cu anul 1989 și ajungând până în anii 2000. Dubla aventură, o succesiune de date aparținând istoriei subiective, respectiv obiective, este pusă în scenă cu aportul publicului conectat la internet și al moderatoarei dotată cu foi scrise, îndosariate într-o mapă cu clips și lanternă. Concepția asupra spațiului și a timpul diferă pe parcursul spectacolului și se oglindește în așezarea diferită a cuburilor albe de carton, prevăzute cu o falie pe partea superioară, pentru a putea fi manevrate. Asamblarea liniară și simetrică de la început (spațiul și timpul ca succesiune de evenimente dinspre trecut înspre viitor) va fi ulterior înlocuită printr-un cub Rubik de proporții (spațiul și timpul ca alternare aleatorie de întâmplări semnificative, dinspre viitor).

 În această a doua parte a spectacolului, pe fondul proiectării atât în partea dreaptă a ecranului, cât și în partea stângă de date evenimențiale posibile, performerii, costumați în salopete albastre identice (uniformizare), ating câte o față a cubului, aceasta colorându-se în verde, respectiv roșu. În același mod în care structura clasică ordonată a înșiruirii cronologice s-a pierdut, evenimentele, pozitive sau negative, trimițând înspre sfere distincte (social-politic, ecologic, medical), sunt date haotic și sunt departe de a epuiza subiectul respectiv. Spre deosebire de trecut, viitorul, așa cum îl concepe Caracala, este confuz, dezordonat, incomplet. Însă la fel de mult o fabulă dezarticulată este și trecutul, numai că alegerea unei interpretări ori a alteia îi poate conferi un sens unitar (în cazul de față, se optează pentru o prezentare caricaturală, comică a trecutului obiectiv). Nereținând dacă faptele pozitive/negative (led verde/roșu) erau în stânga/dreapta, îmi vine în minte o precizare asupra ideilor de bază: imposibilitatea de a distinge între real și ireal, între adevăr și fals/minciună, alături de vocea umană, dar detașată a regizorului, care surprinde glacialitatea, limitarea, alienarea (un soi de moarte vie) din viitor.

Un performance în care totul este regie nu poate avea decât o structură atent organizată în momente (introductiv; trecutul subiectiv, respectiv obiectiv; funcționând cu spatele la public, personajul ales să îl reprezinte răspunde la o serie de întrebări menite să decidă cu privire la ”orașului viitorului”, construit dintr-un cub dezasamblat, semănând cu niște blocuri de diferite mărimi, în cele din urmă distrus) și pauze (proiecții pe fond de muzică electronică, pe cuburile asamblate simetric –  ”orașul” trecutului; aducerea celui de-al doilea panou de proiecție, pentru chestionar/jocul ”identity check”; construirea cubului). La început, performerii sunt așezați pe scaune, ca într-o psihodramă, îmbrăcați distinct, cu plase proiectate pe chip, în spațiu-timpul clasic). Ulterior, aceștia vor îmbrăca uniforma albastră. Momentul final, purtătorul unui mesaj înfiorător (iată generația Y, urmând generației X, căreia poate că nu îi va mai urma o alta, generația Z) este, totodată, o pauză semnificativă de video mapping și sound, cadrând incendiul: un moment îndelung de respiro și meditație asupra evenimentelor trecute și posibile.

 (Identity Check, concept: Florin Caracala, performeri: Andreea Spătaru, Doru Ioan Călin, Dragoș Maftei, Arun Cotic, Ionuț Ungureanu, Andrei Petrariu, instalație video: Andrei Cozlac, Ioana Bodale, editor sunet: Biatrice Cozmolici, spectacol produs de Compania Fapt, în parteneriat cu UAGE, cu sprijinul Consiliului Județean Iași, premiera: 27 august 2014, Sala Studio a Universității de Arte ”George Enescu” din Iași)

Dana Tabrea

http://dyntabu.blogspot.ro/2014/09/totul-este-regie.html