sâmbătă, 9 mai 2015

Visul american


 
Două texte ale Savianei Stănescu, dramaturg de origine română, stabilit în SUA, montate și la NY și în România, la teatre din București, au fost selecționate pentru secțiunea FDR a Festivalului European al Spectacolului Timișoara (Useless, traducerea: Andreea Chindriș, spectacolul Organic de la TNB, respectiv Aliens With Extraordinary Skills, coordonarea traducerii: Iulia Popovici, spectacolul Viză de clown de la Teatrul Odeon). Autoarea abordează subiecte inspirate din realitate, creionând experiențele unor personaje din spațiul est european lăsat în urmă, – emigrație, exil, coabitare, dragoste, căsătorie, trafic de organe, asemenea teme interesând publicul american și devenind importante pentru cei ce se confruntă cu aceste chestiuni ori măcar doresc să afle mai multe despre. Voi menționa rapid că apreciez enorm cum un autor român de limbă engleză beneficiază de o bine-meritată recunoaștere în România, astăzi.

Faptul că ambele piese de teatru conțin pasaje de (mini)scenariu de vis/”viziuni onirice” permite regizorilor care s-au încumetat să le facă față (Andrei Măjeri, respectiv Alexandru Mihail) să își (re)dimensioneze propriile constructe spectaculare, stabilindu-și propriile repere, cadrate de propriile viziuni artistice. Visul american, mai exact o critică a sa, aduce la un numitor comun cele două puneri în scenă, diferite stilistic. În sine, montarea lui Andrei Măjeri beneficiază de varietate stilistică, întrucât el optează în spectacolul Organic pentru o structură compozită, demonstrând cum teatrul poate deveni cu succes lucru în echipă, în detrimentul estetizării și în favoarea introducerii filmului și a performance-ului în teatru. Pentru aceasta, regizorul a colaborat cu alți colegi, regizori de teatru (Ioana Păun) și film (Tudor Giurgiu), regizori-coregrafi (Arcadie Rusu), artiști ce dramatizează și regizează audio, Ada Milea, sau video, Les Ateliers Nomad, acoperind toate zonele artelor spectacolului (mișcare scenică, song, proiecție, video mapping, film în teatru).

Acestea fiind date, avem toate ingredientele unui spectacol actual, plus un joc actoricesc bine condus regizoral, cu un mesaj puternic (criza unei țări subdezvoltate, agățându-se în mod ridicol de firul visului american), miniscenariile de vis subliniind fiecare altfel conceptul (în total, cinci vise, realizate de artiștii colaboratori, două ale Korei, două ale lui Chris și unul al lui Omy).

Visul american (familia perfectă, fotbal american, gospodina care ”patinează” printre semipreparate, purtând drapelul visului trăit ca pe o trenă) s-ar putea să nu fie decât un coșmar (adopție, infertilitate, prostituție, familie disfuncțională, trafic de carne vie ori de organe). Cât de facil e să echivalăm fericirea cu o casă și cu suficiența alimentară: un acoperiș și mâncare și avem impresia că trăim, doar pentru că încă mai respirăm. A respira înseamnă însă altceva – dragoste, echilibru, normalitate. Cele mai elocvente referințe la România le dă Ioana Păun, românii fiind mari devoratori de semințe  – visul lui Chris despre moartea lui Omy, căruia vrea să îi ia nu doar rinichiul, ci creierul (deoarece Kora îl place), devenind coșmarul lui Chris, îngropat într-un pat în semințe de floarea soarelui, proiecție alb-negru; în capul patului, Omy e spectatorul cinic al automistuirii lui Chris în distracția favorită.

Ferma de porci de unde provine adolescentul străin, convins să își vândă un rinichi în spațiul occidental, ar putea fi o referință la Animal Farm, inversată (prin folosirea ironiei, jocul colorat al Silvei Schmidt, asociat cu ”visul roz” din minifilmul lui Tudor Giurgiu, inspirat de picturile Suzanei Dan, fantezie erotico-umană, despre îngeri-ancoră sau aripi-raniță, edulcorare-hiperbolă a umanismului) și reactualizată – o satiră a comunismului din spatele coșmarului american distopic: edificator în acest sens devine visul lui Omy. Adică, momentul în care Omy spune povestea adolescentului victimă din ”lumea a treia”, fluturând steagul țării vitrege (chipul lui e compus și recompus prin jocul proiecțiilor). Povestea unui fermier, căruia i-au murit toți porcii din cauza gripei  (monologul dramatic e adresat mamei, ca în Iona); despre o fermă unde au venit oameni în alb, cu măști albe și au împușcat toți porcii; despre așteptarea căreia i-a urmat venirea a doi oameni în negru, care l-au dus în New Jersey, ademenindu-l cu frânturi de vis american: bani, mâncare, în special carne, călătorie. Ferma de porci e lăsată în urmă pentru o altfel de fermă, una umană, în care fiecare om vrea în mod nejustificat ceva esențial de la celălalt, când drepturile omului sunt încălcate și traficul de carne vie și de organe sunt la ordinea zilei. Când moartea unui ”ratat” dintr-o țară subdezvoltată e un fapt insignifiant. Când pentru ”om” nu mai găsim corespondențe altundeva decât în ”hrană”, ”marfă”, ”circulație”.

Decorul este minimalist și realist, cu tușe pe costumație (peruci multicolore). Actorii își construiesc conștiincios rolurile, nimic nu e forțat, jocul lor este natural și, totuși, artistic. Silva Helena Schmidt e foarte expresivă și emoțională, Lucian Rus trece prin mai multe ipostaze de rol, dovedindu-și aptitudinile pentru diverse tipologii spectaculare (performance, joc veridic, teatru documentar), Andrei Stehan e un actor ludic, înclinat spre improvizație. Spectacolul este o tragicomedie, drama supurând prin invazia de poante și de viziuni filmice menite să distragă, ca o rană rămasă deschisă.

Spectacolul lui Andrei Măjeri (& co.) se înscrie pe direcția teatrului contemporan: temă actuală, tratată cu maximum de mijloace multimedia și song, îmbinarea poveștii-mărturie cu teatralul jocului actoricesc, punerea esteticii la lucru, în favoarea mesajului de transmis.

 

(Organic [Useless] de Saviana Stănescu, regia: Andrei Măjeri, distribuția: Silva Helena Schmidt/Kora, Andrei Stehan/Chris, Lucian Rus/Omy, artiști asociați: Ada Milea, Arcadie Rus & Les Ateliers Nomad, Ioana Păun, Tudor Giurgiu, scenografia: Irina Chirilă, Teatrul Național București, în FEST-FDR, ediția XX, secțiunea Festivalul Dramaturgiei Românești, 15-22 aprilie, Teatrul Național Timișoara)
 
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu